DNC Trafic

Politica de returnare

Potrivit articolului 9 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 34 din 12 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, aveți dreptul de a vă retrage din contractele încheiate la distanță, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile de la data la care intrați dumneavoastră sau o parte terță, alta decât transportatorul, indicată de dumneavoastră, în posesia fizică a produselor / a ultimului produs. Pentru a vă exercita dreptul de retragere trebuie să ne informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract, utilizând o declarație neechivocă transmisă prin e-mail la adresa office@dnc.ro.

Dacă vă retrageți, vom rambursa orice sumă pe care am primit-o de la dumneavoastră (mai puțin costul livrării). Expediați produsele sau înmânați-le direct nouă la adresa din Str. Lizeanu nr. 26, Sector 2, București, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în decurs de maximum 14 zile de la data la care ne-ați comunicat retragerea. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi înainte de expirarea perioadei de 14 zile.

Va trebui să suportați costul direct al returnării produselor. Sunteți responsabil doar pentru diminuarea valorii produselor care rezultă din manipulări, altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, calităților și funcționării produselor.

Procedura de returnare a produselor

Pentru returnarea produselor comercializate de DNC ne puteți contacta telefonic la numărul 0799 934 049 / 0723 165 809 (L-V 9-17).

Operatorii noștri vă vor oferi suport în alegerea modalității de returnare și vă vor oferi detaliile necesare cu privire la adresa de expediere a produselor, ambalare sau contactarea firmei de curierat.

Abonează-te la newsletter

Noutăți, produse și oferte DNC Trafic direct pe email.